Era sora preferată a micuțului Luigi, iar jocul pe care cei doi copii îl făceau cu drag împreună, „supa pentru săraci”, avea să devină realitate în viitoarea lor misiune.

Ea va fi cea care, atunci când tata Lorenzo îi va spune lui Luigino că obținuse un loc la Colegiul Gallio, îl va întreba pe frățiorul ei:

„Așadar, tu vei fi preot?”

Din 1868 până în 1875 îl urmează pe Părintele Luigi la Savogno și îl sprijină în slujirea sa parohială. Era considerată de credincioși „un înger de bun exemplu”, „o tânără de mare virtute”.

Când Părintele Luigi merge la Torino, la Don Bosco, Caterina se întoarce la Fraciscio și o îngrijește pe mama Maria până la moartea acesteia.

În 1877 devine directoarea „Fiicelor Mariei” și se remarcă drept maestră spirituală și sfătuitoare înțeleaptă și luminată.

Stilul ei educativ era „ferm și blând”.

Caterina, definită de Părintele Luigi drept „inspiratoarea și colaboratoarea operei sale”, moare la 13 iunie 1891.