Mesajul pe care ni l-a transmis Don Luigi Guanella se rezumă la câteva idei principale care, prin profunzimea lor spirituală, sunt mai degrabă o invitație la meditație decât la simplă lectură.
Le prezentăm în această secțiune pe scurt, dar ele sunt capabile să lumineze întreaga viață și să-i dea căldură.
Don Luigi Guanella se simte chemat la intimitatea cu Dumnezeu ca ucenic al lui Cristos.
El merge împreună cu Cristos. Îl privește pe Dumnezeu prin cuvântul, persoana și viața lui Isus.
Fascinat de persoana lui Isus, Fondatorul îl urmează în drumul Său către Tatăl și în iubirea Sa răscumpărătoare față de oameni. Isus este totul în viața sa, îi umple adâncul sufletului; numai El are cuvintele vieții veșnice; nimic nu are valoare fără El.
În mod deosebit, Fondatorului îi place să-L contemple pe Isus pornind de la Inima Sa.
În limbaj biblic, „inima” înseamnă interiorul omului, ceea ce este cel mai profund și mai hotărâtor în el: din inimă se înțelege valoarea unei vieți. A-L defini pe Isus prin Inima Sa înseamnă a-L contempla pe Cristos ca iubire. În marile mistere ale Întrupării, Paștelui și Euharistiei, don Guanella surprinde mai ales, cu o pasiune copleșitoare, revelația iubirii.
În iubirea lui Cristos se revelează iubirea Tatălui. Prin Isus și în identificare cu Cristos, el descoperă „vestea cea bună” care îi va fermeca sufletul: faptul că Dumnezeu este cu adevărat Tatăl nostru.
Don Guanella știe că se află înaintea Dumnezeului infinit, mai presus de orice încercare neputincioasă a gândirii, izvor suprem și sinteză a tot ceea ce în univers este frumusețe, bunătate, inteligență, iubire, forță, putere.
În scrierile sale, el iubește să-L contemple pe Dumnezeu prin semnele creației; adesea se lasă purtat de cântări pline de poezie.
Nimic însă nu se poate compara cu revelația paternității lui Dumnezeu.
Această realitate devine pentru don Guanella mai mult decât o certitudine de credință; se transformă într-o experiență trăită direct. În unire cu Cristos, simte apropiată și plină de iubire prezența Tatălui; trăiește în El cu o atitudine filială.
Etapele existenței sale îi apar de înțeles numai în lumina paternității lui Dumnezeu: originea, copilăria, tinerețea, preoția, căutarea căilor Providenței, nopțile și zilele modelate de tăceri, impulsuri interioare și lumini neașteptate dobândesc, în ochii săi, valoarea unei istorii desenate după chipul Fiului Său, Întâiul Născut dintre mulți frați.
Și el se înțelege pe sine ca fiu chemat la viață din iubire, căutat cu un har mult mai mare decât ceea ce suntem noi. Așteptați atunci când suntem departe, îmbrățișați și iertați când ne întoarcem acasă, suntem mereu susținuți și învăluiți de energia Sa creatoare de Tată.
Un Tată milostiv, care vine în ajutorul omului neputincios și doborât.
Un Tată care se apleacă asupra copilului Său, îl ridică de la pământ și îl aduce la înălțimea chipului Său cu o tandrețe infinită.
Un Tată a cărui iubire curge ca o minunăție nevăzută în adâncul lucrurilor și al evenimentelor: soarele, ploaia, munții și pâraiele, turmele și roadele câmpului, crinii și vrăbiile nu sunt lucruri moarte, ci creaturi ale Tatălui, semne și daruri ale Lui, și ele iubite, privite și găsite „bune”, ca în zorii creației.
Pentru un copil, cel mai important lucru în relația cu tatăl său este faptul că tatăl este acolo, lângă el. Prezența lui îl umple de bucurie, îi dă liniște, îi risipește fricile, îi încurajează atenția și îi formează caracterul.
Don Luigi se consideră un copil înaintea lui Dumnezeu. Îl simte pe linia experienței trăite la Fraciscio, satul său natal, și înălțate de imaginația sa de mic păstor: Dumnezeu este un tată care nu poate sta mult timp departe de fiul său; care se gândește la el, îl dorește, îl iubește; care are nevoie de el; care merge alături de el, se joacă, își deschide inima, face planuri, muncește și își dă viața pentru ca fiul său să crească.
Providența este percepută astfel: ca grijă activă față de fiii Săi, mai ales față de cei care, în familie, sunt cei mai mici și mai slabi. Pentru cei din urmă sunt rezervate cele mai delicate și mai continue atenții. În mod special față de ei, inima Tatălui se revelează intuitivă și concretă.
În realitatea paternă a lui Dumnezeu, el descoperă și motivele propriei încrederi filiale: Providența divină cunoaște enigmele lumii, știe ce este în om și ce rezervă viitorul. Are cunoaștere și planuri mari, din care au fost deja revelate elemente minunate în istoria biblică.
Providența are puterea de a interveni pe cărările omului; are voința de a parcurge drumul împreună cu el; inițiativele cele mai decisive pentru împlinirea umană rămân mereu în mâinile Sale. Trebuie să avem încredere în Dumnezeu. Providența există.
Departe de a diminua creativitatea umană, Tatăl o stimulează: El îi implică pe fiii Săi în lucrarea pe care o împlinește în lume și îi cheamă la colaborare. Mai mult, El este primul care lărgește orizonturile și deschide spiritul fiilor Săi către dimensiunile vaste ale realității multiple.
Cu delicatețe, dar și cu fermitate, educă spre vigoare, perseverență și curaj; dorește să conducă spre responsabilitate, spre bucuria de a deveni colaboratori la construirea propriei persoane și a istoriei.
Conștientizarea paternității milostive și providențiale a lui Dumnezeu, în timp ce dă naștere unui sentiment de fericire evanghelică, trezește în același timp un dinamism viu al răspunsului. Don Guanella găsește forma acestui răspuns în mod unic în Evanghelie.
Nu există model mai strălucit decât Isus, Fiul prin excelență. Asemenea Lui, caută voința Tatălui și se hrănește din ea pentru a trăi; de aceea se roagă, ascultă și acceptă cu supunere activă și iubitoare.
Realitatea filială îndeamnă la imitare: trebuie să devenim milostivi și să reflectăm, pe cât este posibil, chipul Tatălui în trăsăturile Sale de iubire totală, de preferință pentru cei mai săraci, de răbdare și de foc neobosit al carității.
El pornește, așadar, pe urmele Învățătorului, căutător al săracilor, cu preocuparea Bunului Păstor și cu generozitatea Bunului Samaritean.
Iar dintre cei săraci îi preferă pe cei care nu reușesc să înainteze singuri sau pe cei care s-au pierdut. Merge cu dorința de a forma, toți împreună, marea familie a lui Dumnezeu: o fraternitate a respectului și comuniunii, unită în jurul lui Cristos, Fratele nostru mai mare.
Se lasă condus de Maica Divinei Providențe: pricepută în educarea Întâiului Născut, Maria ne este dată ca aceea care ne formează, ne educă și ne dăruiește Tatălui.