Str. Plopii fără soț, nr.7, Iași 0232 23 05 97 contact@surorileguanelliene.ro
Finanțat de Uniunea Europeană – PNRR
Surorile Guanelliene

Procesul Canonizării

Caracteristicile cele mai importante ale spiritualității și misiunii sale

Angelo Card. Amato SDB – Prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților
Intervenție susținută la Capitoliu, Roma, la 3 octombrie 2011

Canonizarea unui Fericit este actul prin care Papa, ca Păstor universal al Bisericii, propune Bisericii și lumii un martor eroic al Evangheliei, invitându-i pe credincioși la cunoașterea, contemplarea, imitarea și venerarea noului Sfânt.

Prin această intervenție am fost invitat să răspund la două întrebări:

  1. cum s-a ajuns la canonizarea Fericitului Luigi Guanella;
  2. care sunt caracteristicile proprii ale spiritualității și misiunii sale.

Canonizarea este momentul final al unui parcurs complex, care se desfășoară în mai multe etape, toate determinate de dispoziții procedurale precise, stabilite de Suveranii Pontifi de-a lungul istoriei. Oricum, pentru a începe un proces de beatificare și canonizare, este indispensabilă verificarea unor condiții: fama sanctitatis și fama signorum, dacă este vorba despre un mărturisitor, sau fama martyrii, dacă este vorba despre un martir, ucis de persecutor din ură față de credință.

Fama sanctitatis înseamnă că poporul creștin a recunoscut în Slujitorul lui Dumnezeu, atât în timpul vieții, cât și după moarte, un exemplu extraordinar de virtuți creștine, trăite într-un mod superior mediei celor botezați, astfel încât să trezească uimire, admirație și chiar cereri de mijlocire înaintea lui Dumnezeu.

Fama signorum indică tocmai acel ansamblu de haruri și favoruri cerești obținute prin mijlocirea Slujitorului lui Dumnezeu.

La aceste haruri se vor referi ulterior postulatorii cauzei, atunci când trebuie să prezinte Congregației pentru Cauzele Sfinților un har care poate fi apoi calificat de organele competente drept eventual miracol.

Fama martyrii, în sfârșit, este conștiința răspândită în poporul lui Dumnezeu care recunoaște, în uciderea sângeroasă a unui Slujitor al lui Dumnezeu, expresia unui dar făcut în apărarea credinței catolice și a Evangheliei.

La începutul fiecărei cauze se află, așadar, verificarea atentă a acestor indicii.

Uneori, faima de sfințenie și de semne este atât de răspândită încât accelerează timpul procesului. Exemple în acest sens sunt cauzele Fericitei Tereza de Calcutta și ale Fericitului Ioan Paul al II-lea, acesta din urmă fiind ridicat la cinstea altarelor la 1 mai 2011, la doar șase ani după moartea sa sfântă.

Pentru Părintele Luigi Guanella, poporul lui Dumnezeu a mărturisit că a văzut în el un Sfânt, care a trăit pe deplin iubirea lui Dumnezeu și iubirea față de frații nevoiași și încercați.

Imediat după moartea sa, petrecută în faimă de sfințenie la 24 octombrie 1915, toți au fost de acord cu ceea ce a spus Papa Benedict al XV-lea:

„A murit un sfânt.”

După un timp, s-a început procesul formal.

Prima etapă a avut loc în dieceza de origine a Slujitorului lui Dumnezeu, prin strângerea meticuloasă a informațiilor despre istoria și activitatea Părintelui Guanella. Astfel, la curia episcopală din Como s-a desfășurat, între 1923 și 1929, procesul informativ sau ordinar, în cadrul căruia au fost audiați 44 de martori.

Aproape simultan, un proces asemănător se desfășura la curia arhiepiscopală din Milano, cu audierea altor 44 de martori.

Atât la Como, cât și la Milano, s-a confirmat în mod unanim faima de sfințenie și de semne care înconjurase deja figura Părintelui Guanella încă din timpul vieții sale. În această primă fază au fost implicați și martori din alte dieceze — Arezzo, Adria și Pisa — care îl cunoscuseră pe Părintele Guanella și îl văzuseră la lucru.

Unul dintre ei, cu o simplitate dezarmantă, afirma:

„Îl iubesc și am evlavie față de el, invocându-l cu multă încredere și familiaritate, și îi doresc beatificarea, pentru că, dacă el nu este în Paradis…”

La 12 iulie 1932 a fost emis decretul asupra scrierilor Slujitorului lui Dumnezeu, împărțite în două categorii: câteva broșuri tipărite, de natură pastorală și spirituală, cu caracter divulgativ, și numeroase manuscrise, constând mai ales în scrisori adresate membrilor Congregației sale aflate la început și surorilor care colaborau la inițiativele sale.

Scrierile sale, pe deplin conforme cu credința, arată un suflet zelos, profund pasionat de gloria lui Dumnezeu și de binele fraților.

Potrivit legislației canonice aflate atunci în vigoare, procesului ordinar diecezan îi urma procesul apostolic, prin care se adunau dovezile privind fiecare virtute în parte: credința, speranța, caritatea, prudența, dreptatea, tăria, cumpătarea și alte virtuți legate de acestea, precum, de exemplu, umilința, ascultarea și blândețea.

În cazul de față, procesul apostolic s-a desfășurat în dieceza de Como în anii 1940–1941.

La 10 aprilie 1945, Sfânta Congregație a Riturilor, care pe atunci avea competență și asupra cauzelor sfinților, la cererea Părintelui Mauro Mastropasqua, postulator general al Institutului Slujitorilor Carității, a recunoscut validitatea juridică a actelor procesuale descrise mai sus și, în consecință, la 13 aprilie 1945 a emis decretul semnat de Cardinalul Prefect Carlo Salotti.

În urma unor examinări și aprofundări repetate, la 16 aprilie 1962, Suveranul Pontif Ioan al XXIII-lea confirma în fața comunității credincioșilor eroicitatea virtuților Părintelui Luigi Guanella.

Drumul Cauzei, firește, nu se încheia aici. La 1 septembrie 1964 au fost recunoscute două miracole atribuite mijlocirii Slujitorului lui Dumnezeu.

Era vorba despre vindecarea unei fetițe de unsprezece ani și a unei mame de familie. Astfel, drumul spre beatificare era definitiv deschis.

Papa Paul al VI-lea, originar din aceeași regiune cu Părintele Guanella, avea să-l proclame Fericit la 25 octombrie 1964.

Câțiva ani mai târziu, mai exact în 1969, același Pontif Paul al VI-lea a desființat vechea Congregație a Riturilor și a instituit două noi dicastere: Congregația pentru Cultul Divin și Congregația pentru Cauzele Sfinților, aceasta din urmă fiind competentă în cauzele de beatificare și canonizare. Ulterior, sub Papa Ioan Paul al II-lea, legislația proceselor a fost actualizată.

Pentru a se ajunge la canonizarea Fericitului Luigi Guanella, se cerea acum un singur miracol. După selectarea celor mai importante haruri obținute prin mijlocirea sa după beatificare, în anii 2005–2006, la curia arhiepiscopală din Philadelphia, în Statele Unite, a început ancheta diecezană privind vindecarea unui tânăr de un grav traumatism cranian, provocat de o cădere puternică.

După parcursul obișnuit de verificări științifice și teologice, miracolul a fost recunoscut oficial de Sfântul Părinte la 1 iulie 2010.

În consistoriul public din 21 februarie 2011, Benedict al XVI-lea a stabilit data canonizării Fericitului Luigi Guanella pentru 23 octombrie 2011.

Sfântul Luigi Guanella a fost salezian al lui Don Bosco între anii 1875 și 1878. Această perioadă a preoției sale a fost o pregătire pentru acele opere providențiale pe care avea să le înceapă și să le organizeze mai târziu în favoarea celor mai suferinde categorii de oameni.

Giosuè Carducci. Poetul se întâlnea cu Sfântul Luigi Guanella în vacanțele de vară la Madesimo, în provincia Sondrio.

Poate este bine să observăm acuratețea parcursului evocat până aici. Limitându-ne doar la faza romană, verificarea eroicității virtuților Slujitorului lui Dumnezeu a fost supusă examinării atât a consultorilor istorici, cât și a consultorilor teologi, pentru ca apoi să ajungă la judecata Cardinalilor și Episcopilor, membri ai Congregației pentru Cauzele Sfinților, așa-numita sesiune Ordinară.

Dacă aceste etape se încheie pozitiv, Cardinalul Prefect merge la Sfântul Părinte pentru judecata definitivă asupra eroicității virtuților sau asupra martiriului. Și miracolele trec prin verificarea științifică a medicilor, prin evaluarea consultorilor teologi și prin judecata generală a membrilor sesiunii Ordinare, înainte de a ajunge pe masa Sfântului Părinte pentru judecata sa definitivă.

Prin aceste etape se dorește evitarea superficialității și aproximației.

În plus, în timpul evaluării, Promotorul Credinței, numit popular „avocatul diavolului”, aduna până în 1983 cele mai importante observații asupra eventualelor „umbre”, la care postularea trebuia să răspundă în mod convingător și argumentat.

Pe scurt, din punct de vedere uman, se dorește atingerea certitudinii morale depline asupra sfințeniei unui Slujitor al lui Dumnezeu.

A doua întrebare privește caracteristicile cele mai importante ale spiritualității și misiunii Fericitului Luigi Guanella.

Într-o sinteză foarte scurtă, se poate afirma că Părintele Guanella a fost, înainte de toate, un preot zelos, cu o mare dorință de a face bine și cu o mare încredere în Divina Providență. Celor care îi repetau că trebuia să fie prudent și să facă mai puține datorii, le răspundea:

„Dumnezeu este Cel care lucrează și Dumnezeu va purta de grijă.”

Din acest zel a luat forța de a fonda Congregații, de a se deschide spre asistarea emigranților și a celor nevoiași, răniți de diferite limite fizice și psihice, de a trăi și de a promova un apostolat intens de evanghelizare și convertire.

O pagină puțin cunoscută, dar istorică, este prietenia sa cu Giosuè Carducci, autorul Imnului către Satana, despre care însuși poetul a spus că nu era poezie de sfinți, ci de păcătoși.

A făcut apoi un fel de îndreptare prin emoționanta odă către Maria, în care Carducci atinge cele mai sensibile corzi ale credincioșilor:

„Ave Maria.
Când pe adieri aleargă salutul smerit,
micii muritori își descoperă capul, își pleacă fruntea…
O melodie lentă de flaute
trece nevăzută între pământ și cer…
Tac fiarele, oamenii și lucrurile,
apusul roz se stinge în albastru,
murmură înaltele culmi unduitoare:
Ave Maria.”

Părintele Luigi Guanella s-a rugat mult pentru Carducci, hrănind speranța de a-l îndrepta spre convertire.

O definiție reușită a viitorului nostru Sfânt ne-o oferă Papa Pius al XI-lea, atunci când îl numește „Garibaldi al carității”, pentru curajul său de a înfrunta orice fel de lucrare, cu scopul de a răspândi, prin cuvinte și fapte, caritatea lui Cristos în inimile celor nevoiași.

De aceea s-a spus că Părintele Guanella reprezenta una dintre cele mai bune apărări ale creștinismului, deoarece, într-o vreme marcată de multă necredință, indiferență, spirit de afaceri și egoism, el a arătat cât de mult poate valora o credință vie și puternică și o iubire arzătoare față de Dumnezeu și față de aproapele.

Într-o zi, Papa Pius al X-lea l-a trimis pe Agostino Gemelli, viitorul frate franciscan, la Părintele Guanella, pentru a-și lămuri îndoielile teologice. La obiecția că Părintele Guanella nu era teolog, Papa a răspuns:

„Nu ai nevoie de un teolog, ci de un sfânt, iar Părintele Guanella este un sfânt.”

Iată caracteristica cea mai importantă a Părintelui Guanella: sfințenia sa, sfințenia Bunului Samaritean, asemenea lui Isus.

Îmi este permis să amintesc aici un episod. Localitatea numită astăzi Valle Aurelia, pe vremea Părintelui Guanella se numea Val d’Inferno, deoarece era plină de coșurile fumegânde ale cuptoarelor. Era un loc rău famat, locuit de muncitori săraci, simpli și neinstruiți.

În vara anului 1905, Fericitul nostru și-a propus să viziteze acel loc și să aducă mângâiere acelei sărmane populații. A fost primit bine, pentru că pentru prima dată se vedea un preot aventurându-se prin acele locuri greu încercate. Părintele Guanella „le-a promis că va trimite cât mai curând câțiva călugări duminica, pentru puțină instruire religioasă și civilă, și că va găsi o mică încăpere pentru o școală a copiilor.”

Poate fără să-și dea seama, Fericitul nostru își confirma identitatea de binefăcător al omenirii aflate în nevoie. Este adevărat că instruirea religioasă alunga răul din Val d’Inferno, dar este la fel de adevărat că instruirea civilă făcea să pătrundă în mintea acelor copii neinstruiți conștiința că aveau aceeași demnitate și aceleași oportunități ca alții mai favorizați de soartă.

Pe scurt, și Părintele Guanella intră în acea numeroasă ceată de Sfinți și Fericiți care, de la nord la sud, prin înființarea de școli, spitale, ateliere de arte și meserii, au contribuit la formarea italienilor, fiind și ei, pe deplin, eroi ai unității Italiei.